Joe Biden a devenit în mod oficial președintele Statele Unite ale Americii cu câteva ore în urmă, dar preluarea funcției deja a avut consecințe la nivel global, mai ales pe partea economică. În consecință, Wall Street a atins noi maxime miercuri la închidere, scrie Playtech.ro.
Dow Jones a crescut cu 0,83% până la 31.188,38 puncte. Nasdaq, determinat în special de creșterea stocului Netflix, a urcat cu 1,97% până la 13.457,25 puncte. S&P 500 s-a apreciat cu 1,39% până la 3.851,85 puncte.
Valorile de mai sus reprezintă recorduri importante pentru cei trei indici majori de performanță ai acțiunilor. Recordurile anterioare au fost stabilite pe 8 ianuarie 2021.
O mare parte din optimismul pieței se bazează pe planul lui Joe Biden de a combate pandemia și de a micșora impactul economic al crizei sanitare. Noul președinte a anunțat în mai multe rânduri că vrea să vaccineze 100 de milioane de americani în primele sale 100 de zile ca președinte. În plus, în cadrul unui proiect ambițios de stimulare fiscală anunțat deja, Biden vrea să elibereze în piață nu mai puțin de 1,9 trilioane de dolari pentru a face față impactului pandemiei de coronavirus.
Aceste măsuri, care ar trebui să stimuleze consumul și investițiile, sunt privite favorabil de cercurile financiare, iar urmările nu au întârziat să apară.
![]() |
EUR | 21.1524 | 0.3563% |
![]() |
USD | 17.5751 | 0.3323% |
![]() |
RUB | 0.2386 | 0.4209% |
![]() |
RON | 4.3335 | 0.2498% |
![]() |
UAH | 0.6337 | 1.0364% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
(VIDEO) Președintele țării și Guvernul demisionar au dreptul la remanieri
Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 4 martie
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
(VIDEO) STOP CADRU! Subiectul „rușinos” pentru care Parlamentul a întrerupt transmisiunea ședinței
Maia Sandu nu îl vrea pe Sîrbu la ședința CSS. Deputatului i-a fost interzisă intrarea (VIDEO)
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni