Logo Realitatea.md

Zeci de cazuri de obținere frauduloasă a actelor de construcții: 25 de persoane, bănuite, după perchezițiile de la Primăria Chișinău

19 Octombrie 2018, 15:03 // Societate

25 de persoane, printre care trei angajaţi ai Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei mun. Chişinău şi 22 de intermediari şi beneficiari ai serviciilor funcţionarilor, au fost escortate pentru audieri la CNA, după ce domiciliile şi birourile de serviciu ale acestora au fost supuse percheziţiilor.

Din numărul total de bănuiţi, şase au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi au fost plasaţi în izolatoarele CNA şi ale Poliţiei. Este vorba despre şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, doi subalterni de-ai săi, un expert tehnic şi doi intermediari.

În fapt, persoanele publice din cadrul Primăriei sunt bănuite că ar fi organizat o schemă infracţională, prin intermediul căreia facilitau perfectarea actelor pentru diferite tipuri de construcţii din Chişinău. Prin intermediul unor persoane, care interacţionau cu solicitanţii de documente, funcţionarii Primăriei urgentau perfectarea şi eliberarea documentelor permisive pentru construcţia, reconstrucţia sau replanificarea  unor imobile, pentru elaborarea schiţelor de proiect, pentru eliberarea certificatelor de urbanism, dar şi pentru semnarea proceselor-verbale de recepţie finală a unor lucrări.

Potrivit materialelor cauzei, pentru aceste servicii, solicitanţii de acte ar fi achitat sume importante de bani intermediarilor care, la rândul lor, transmiteau o parte din bani funcţionarilor din cadrul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare. În perioada investigaţiilor, au fost documentate zeci de asemenea cazuri, iar printre beneficiari sunt persoane care au cerut funcţionarilor publici să le presteze servicii precum: legalizarea unor anexe la imobile, amplasate în diferite sectoare ale mun. Chişinău, extinderea unor centre comerciale, construcţia unor mansarde, căsuţe de vacanţă  sau terase, edificarea unor lăcaşuri sfinte în adiacentul unor instituţii medicale sau unor centre moral-spirituale în preajma unor instituţii de învăţământ din Chişinău, obţinerea unor terenuri pentru amenajarea parcărilor etc.

Pe faptele descrise au fost pornite mai multe cauze penale, persoanele menţionate fiind bănuite de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Acţiunile de urmărire penală continuă în acest caz pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală. Realitatea.md va veni cu detalii pe parcurs.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3229 -0.5829%
USD USD 17.0194 -0.0840%
RUB RUB 0.2528 -1.4425%
RON RON 4.1486 -0.4893%
UAH UAH 0.6109 0.0655%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile