Logo Realitatea.md

Zi tristă pentru Poliția Națională: S-a stins din viață un coleg

07 Ianuarie 2019, 16:21 // Societate

Șeful de Sector nr. 1 din Criuleni, Vlad Minciună, s-a stins din viață azi, când este marcat Crăciunul pe stil vechi. Colegii săi s-au arătat profund îndurerați de veste, fiind postat un mesaj de condoleanțe pe pagina oficială a Poliției Naționale de pe una din rețelele de socializare.

Foto simbol

„CONDOLEANȚE! O zi tristă pentru Poliția Națională. Anunțăm cu durere și profund regret pierderea colegului nostru, Vlad Minciună, șef de Sector nr.1 din Criuleni, în vârstă de 40 de ani, care a decedat astăzi, la domiciliu.

Polițistul ar fi decedat în urma unui atac de cord.

Colegul nostru avea o activitate de peste 20 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Din numele conducerii, dar și colectivului Inspectoratului General al Poliției, transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să-l ierte”, este mesajul.

Vestea tristă a survenit la aproape o lună de la decesul unui alt coleg, ofițer de investigație al Serviciului poliției criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia, Stegaru Artiom, care a slujit legea şi comunitatea timp de 8 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5865 0.0029%
USD USD 18.2036 -0.0549%
RUB RUB 0.2888 0.3475%
RON RON 4.3572 0.0712%
UAH UAH 0.6941 0.4196%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile